Muzeul Textilelor în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Astra organizează expoziția Roșu/Red, care, printr-o selecție de obiecte din colecțiile Muzeului Textilelor, Băița și din colecția Muzeului Național al Țăranului Român, datate în secolele XIX-lea și al XX-lea, ilustrează varietatea culorilor și a motivelor care pot fi realizate cu fire vopsite în roșu. Utilizarea coloranților naturali roibă (Rubia tinctorum L.) și coșenilă (Dactylopius coccus) și a coloranților sintetici timpurii fucsină (1856), alizarină sintetică (1871), rodamină B (1887), a căror prezență a fost evidențiată prin investigații analitice, susține rolul coloranților drept element de conexiune culturală a textilelor din întreaga lume.

Roșu este culoarea prin excelență, simbolismul ei fiind legat de protecție și magie prin atributele sale primare, focul și sângele. Din cele mai vechi timpuri, roșu a fost culoarea predominantă, și-a păstrat statutul în epocile Greacă, Romană și în Europa medievală, până când albastru i-a devenit competitor, în secolului al XIII-lea. Interesul față de culoarea roșie este confirmat și de faptul că cele mai vechi fragmente de țesătură descoperite dețin urme de roșu. Pigmenții minerali, oxizii de fier și cinabrul au fost primele surse de colorare a textilelor în roșu, înainte de descoperirea coloranților din surse biologice. Coloranții din plante au fost cunoscuți încă din Neolitic, fiind exploatați de populațiile a căror climă era favorabilă creșterii și dezvoltării acestora, utilizarea pentru vopsit fiind în strânsă legătură cu alte două procese fundamentale de prelucrare a textilelor: torsul și țesutul. Literatura indică henna (Lawsonia inermis) ca fiind prima sursă vegetală de vopsire în roșu, însă cea dintâi a cărei utilizare a fost dovedită științific este roiba (Rubia tinctorum L.). Coloranții extrași din rădăcini de roibă au fost identificați în textile arheologice din epoca europeană a bronzului și a fierului conservate în minele de sare din Hallstatt (Austria), în siturile mlăștinoase din Scandinavia și în alte fragmente funerare europene.

Un rol semnificativ în vopsirea în roșu îl ocupă coloranții de origine animală, din insecte și moluște, care și-au disputat de-a lungul timpului supremația pe piața europeană. Literatura de specialitate menționează insectele din speciile Kermes vermilio și Porphyrophora (polonica și hameli) ca fiind preferate în Europa până în secolul al XVI-lea, fapt dovedit de investigațiile analitice. În vederea protejării acestora, insectele din specia Kerria lacca, de origine orientală, nu au putut pătrunde decât în mică măsură pe piața europeană. Insectele din specia Kermes vermilio au obținut triumful suprem contra purpurei (Murex brandaris) în 1464, când Papa a decis ca acestea să fie utilizate la vopsirea catifelei din robele cardinalilor. Aproape treizeci de ani mai târziu, odată cu descoperirea Lumii Noi, o altă specie de insecte și-a făcut apariția în Europa:  coșenila americană (Dactylopius coccus). Înainte de sfârșitul secolului al XVI-lea, aceasta va înlocui toți coloranții de origine animală existenți în Europa.

Apariția coloranților sintetici la sfârșitul secolului al XIX-lea marchează începutul unei alte perioade în vopsirea textilelor. Noile culori, mai strălucitoare și mai ușor de aplicat, sunt primite cu entuziasm în întreaga lume, ceea ce conduce la declinul și în final la înlocuirea aproape totală a surselor naturale de culoare.

         Expoziția este realizată de Florica Zaharia, Muzeul Textilelor și Irina Petroviciu, Muzeul Național de Istorie a României. Și-au adus contrubuția la această expoziție Silviu Horațiu Ilea, Muzeul Național al Țăranului Român, Silvana Vasilca, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” și Iulia Teodorescu, Muzeul ASTRA.